Zăpada mamei ‒ Virgil Carianopol

1
246

De când mereu aleargă după treburi
Bătând pământul ce-i de cer şi vis,
Atât cât umblă doar un an prin casă,
Putea, pe jos, s-ajungă la Paris.

În orice zi îi ninge-n păr întruna
O fulguială care-o tot albeşte
Şi nicio vară, cât ar fi de caldă,
Zăpada asta nu i-o mai topeşte.

De când o stiu se culcă cea din urmă,
Găteşte, spală, sau ţesând lumină,
Apucă-ncet de câte-o rază luna
Şi o deşiră până ce-o termină.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here