Ca visurile – Șt. O. Iosif

0
20

Ca visurile-ntunecate
Clădirile se-nșiruiesc,
Și singur, învelit în manta-mi,
Tăcut pe trotuar pășesc.

Acuma-n turnul catedralei
Se bate tainic miez de noapte…
M-așteapt-acasă adorata
Cu sărutări, vrăjite șoapte.

Prietenoasă trece luna
Călăuzindu-mi pas cu pas;
Dar eu m-opresc în umbra porții,
Strigându-i vesel: — Bun rămas.

Îți mulțumesc, amică veche,
Că-mi luminași frumos pe drum;
Treci mai departe, luminează
Și celorlalți pribegi, de-acum.

Iar de găsești pe vreun ibovnic
Ce plânge, tu să nu mi-l lași;
O, mângâie-l, precum pe mine
De-atâtea ori mă mângâiași…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here