E mult de-atunci… – Şt. O. Iosif

0
18

Același loc iubit umbrești
Și-un colț de cer întreg cuprinzi,
Nuc falnic, straja din povești
Deasupra casei părintești
Aceleași crengi întinzi…
De veacuri fruntea nu ți-o temi,
Ții piept când vin furtuni naval
O, de-ai putea să mai rechemi
La poala ta și-acele vremi
De trai patriarhal!
Acel șirag de mândre veri
De cari mi-aduc aminte-abia
Asemeni unor dragi păreri
Ce-au legănat în mângâieri
Copilăria mea…
O, de-ai putea să mai aduni
Alaiul de copii vioi
Ce-n horă se-nvârteau nebuni
Și toamna făureau cununi
Din veștedele-ți foi!
Dar unde-s brudnicii copii
Și unde-s râsetele lor?…
Potecile-au rămas pustii
Si-i năpădit de bălării
Pustiul din pridvor…
De mult s-au risipit și-acei
Bătrâni ce-n umbră i-au stătut
La sfaturi cu părintii mei,
Și frunza ce-o călcară ei
Țarână s-a făcut!
Străjer mare , mai ți-amintești?…
Tu singur, încă neînfrânt,
De-amar de ani adăpostești
Ruina casei părintești
Pe care azi o cânt!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here