Ecouri – Veronica Porumbacu

0
39

Aș vrea să sparg obloanele
să năvălească înauntru lumini nemaivăzute.
Să mă urc în carul mare, și să-l mân, fără cai,
Pe cărări neștiute.
Să îmbrățișez toți copiii de pe pământ.
Să citesc toate cărțile ce-au fost scrise și sunt.
Să leapăd toată frunza ce-am tăiat-o câinilor
în ultimii ani
Să zgâriu tot mucegaiul și cotul să-l simt între golani.
Să sparg temperaturile constante cu aburi de sute de grade.
Să sparg cu pietre inerția din oamenii cumsecade.
Să usuc cu arșița nouă câte lacrimi au curs pân-acum
și să dau la o parte pereții care ne-ar sta în drum.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here