Compunere – O întâmplare reală amuzantă

0
267

Compunerea este o întâmplare reală amuzantă, povestită în scris. Acțiunea se petrece în vacanța de iarna, la munte, aproape de Brașov.

Compunere - O întâmplare reală amuzantă
O întâmplare reală amuzantă la munte

Întâmplarea amuzantă pe care o să v-o povestesc, s-a întâmplat la munte, în vacanța de iarnă. Undeva în apropierea orașului Brașov, există un canion, numit „Șapte scări”. Ne îndreptam spre acest canion, pe o potecă în întregime acoperită cu zăpadă. Cu fiecare pas pe care îl făceam, ne afundam tot mai mult în marea de zăpada, care înghițise tot peisajul.

Dintr-o dată, în fața noastră a apărut un delușor alb ca spumă laptelui. Semăna cu un derdeluș. Imediat am decis că trebuie să mă dau cu sania pe el. Am urcat și mi-am dat viteză de pe derdelușul de la poalele munților. Cât ai clipi am ajuns la baza lui. Și tot la fel de repede, inexplicabil, m-am răsturnat cu sania. Brusc, am simțit apă în ghete și în mănuși. Când m-am dezmeticit, am văzut că în jurul meu nu mai era zăpadă. Eram îmbibat în ceva negru și năclăios.

În primele secunde nu am știut cum să reacționez. Noroc că mama s-a apropiat de mine și râzând mi-a spus: „Codrin, în marea asta de alb, tu ai reușit să găsești o insulă neagră! Bravo! Am început și eu să râd, cu gândul că probabil am găsit singura balta neînghețată din tot județul Brașov!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here