Întâmplare de la mare – Ion Brad

0
42

Lia și cu Mihaela
Astăzi și-au uitat umbrela
Împlântată jos la plajă.
Și pare c-a fost o vrajă:
Vântul sa- sculat din mare
Și-a poftit-o la plimbare.
– Stai, Umbrică, nu fugi,
I-a strigat, cam tristă, Lia.
Fără tine, soarele
Ne papă picioarele.

Mai înaltă, Mihaela
A sărit și-a prins umbrela.
(Pentru că era mai mică
Ele-o dezmierdau “Umbrică”.)
Vrând s-o împlânte în nisip.

Ia sărea în fel și chip.
– Stai cuminte stai, Umbrică,
Altfel, vântul te ridică!
– Nu-i nimica. Foarte bine.
Hai, țineți-vă de mine!
Sus! Așa! Pornim cu vântul
Să înconjurăm pământul.

Până să se mai opună,
Zburau toate împreună:
O umbrelă pentru soare,
Foarte neascultătoare,
Și stăpânele ei bune,
Care n-aveau ce mai spune,
Ba, chiar tremurau de frică.
– Haide, nu glumi, Umbrică!

Ce să vezi? Pe urma lor,
Altele-au pornit în zbor,
Care mari, care mai mici,
Și umbrele și umbrici,
De păreau zările toate
Niște plaje suspendate.
Cei de jos, dacă văzură,
Au pornit a face gură.
– Ia poftiți la loc, umbrele!
– Uite ce fetițe rele,
Nu le lasă să coboare
Și noi ne topim de soare!
Mihaela le-a răspuns:
– Poftiți dumneavoastră sus!
– Chiar așa, făcu și Lia
Izbucnind cu veselia.
– nu vi-i frică, va să zică,
Adaugă, râzând, Umbrică.
Las’ să zbiere, ce ne pasă,
Tot ne-ntoarcem azi acasă,
La Mamai, la Tataia,
N-o să părăsim noi baia!
Nu-i așa, Mărite Vânt,
Că ne-ntorci iar pe pământ?

– Vă întorc, că sunteți grele,
O armată de umbrele,
Vai de păcatele mele!
Și când vântul a oftat,
Un alt vânt dinspre uscat
S-a pornit înverșunat
Și cu el sosi și ploaia
Peste plaja din Mamaia.
Ude, plânse, vai de ele,
Aveau aripile grele
Amărâtele umbrele.
Într o clipă, vrând nevrând,
Se treziră pe pământ…
Fetele n-au zis nimica:
Jos, le-adăpostea Umbrica…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here