O compunere despre țara mea: Moldova… sau România?

0
208

În ultima perioadă websiteul nostru are tot mai mulți vizitatori din Republica Moldova. Prin urmare, suntem datori cu o compunere și despre Moldova. Compunerea este sub forma unui dialog, iar tema este „patria mea” sau „țara mea”. Să vedem ce explicații îi dă un bunic nepotului său, curios să afle ce este el: moldovean sau român.

Compunere despre România și Moldova, două țări surori!
România și Moldova, două țări surori!

Mihai, un băiat isteț și curios, are 12 ani și este născut și crescut în Chișinău. În ultima perioadă, i-au ajuns pe la urechi tot felul de discuții contradictorii despre moldoveni și români. Cum despre subiect avea mai mult întrebări decât răspunsuri, s-a decis să-l abordeze pe bunelul său, pentru lămuriri. Într-o vizită la casa acestuia, un fost profesor de istorie, acum pensionar, îl abordă:

— Bunelule, nu știu cum să încep altfel, așa că am să te întreb direct: ce sunt eu, moldovean sau român?

Fostul profesor l-a privit pe Mihai ca și când l-ar fi văzut pentru prima dată. Era uimit de întrebarea directă a nepotului său. După un moment de pauză îi răspunse:

— Mihăiță, tată, tu ești român moldovean.
— Deci, nu sunt moldovean sau român? Sunt ambele?! Ei la asta nu mă așteptam, adăugă băiatul surprins.
— De ce ești surprins? Ce ați învățat voi la ora de istorie? Haide să-ți spun eu câteva fraze despre istoria românilor, să vedem cum vei vedea atunci lucrurile, adăugă bătrânul.
— Mai bine așa, bunelule. Știu și eu dacă am învățat ce trebuia…
— Bine, copile. Ia aminte, spuse bătrânu, după care-și drese glasul pentru a-și susține discursul. Undeva în negura timpului, acum vreo 2000 și mai bine de ani, un mare neam stăpânea împrejurimile Carpaților, de la Marea Neagră, până dincolo de Câmpia Panoniei, de la sud de Dunăre până-n nordul extrem al Carpaților. Uite aici o hartă, zise profesorul și scoase de nicăieri un atlas istoric.

Regatul dac cuprindea toată România și teritoriul Republicii Moldova

— Da bunelule, știu, am învățat despre asta. Sunt dacii, nu-i așa?
— Da, copile. Sunt daco-geții, cei mai viteji dintre traci, cum spunea Herodot. Și neamul ăsta de viteji și-a apărat teritoriul cu îndârjire, până când au intrat în conflict cu apogeul civilizației acelor vremuri, Imperiul Roman…
— Un fel de Americani, bunelule? adăugă nepotul, cuprins de cele ce povestea bătrânul.
— Mai ceva decât Americanii, zise bătrânul printre zâmbete largi. Au reușit să cucerească, la propriu, toată lumea cunoscută. Exact asta au pățit și dacii. Din unirea celor două neamuri au rezultat românii. Bine, limba nu era chiar româna de astăzi, era o combinație de dacă și latină, mai mult latină.
— Un fel de italiană veche bunicule?
— Cam așă ceva: o italiană veche, combinată cu franceza și portugheza… multe din cuvintele limbilor astea au origini în limba latină.
— Aha, deci verișorii noștri îndepărtați sunt italienii, francezii și spaniolii? Nu rușii?
— Bunelule, tu ești un băiat deștept. Limba ce o vorbim noi este o limbă neolatină, la fel ca cele enumerate.

Țările din Europa în care se vorbesc limbi neolatine. România și Republica Moldova se află printre aceste țări.

Și uite așa, după ce poporul român și limba română începeau să se formeze, au venit peste teritoriile acestea tot felu de năvăliri barbare. În următoarele sute de ani, vechii locuitori daci, împreună cu cei romani, rămăși după destrămarea marelui Imperiu Roman, au încercat să se apere de năvălitorii din orient. Timpul a trecut și românii s-au grupat și au format state, pentru a se apăra mai bine în fața pericolelor. Așa au apărut Transilvania, Banatul, Oltenia, Valahia și Moldova.
— Valahia, bunelule? întrebă copilul.
— Da, asta era denumirea Țării Românești, sudul României de astăzi, unde se află și Bucureștiul. Dar să revenim la Moldova. O serie de domnitori moldoveni au apărat cu prețul vieții teritoriul rămas prin testament de la străbunii lor daco-romani. Cel mai cunoscut, despre care sigur ai auzit, a fost Ștefan cel Mare.
— Da, bunelule, Ștefan cel Mare este foarte iubit în Republica Moldova.
— Așa este, dragul moșului. Dar trebuie să înțelegi ceva: Ștefan cel Mare nu este doar al moldovenilor, el este un simbol al tuturor românilor. Să nu uiți că Ștefan a avut cetatea de scaun la Suceava, iar salba de mănăstiri ridicate sub sceptrul lui sunt pe teritoriul României. De fapt, el stăpânea mai mult decât teritoriul Basarabiei. Limitele estice ale regatului său erau Hotinul, Soroca, Orheiul, Tighina și Cetatea Albă.

Moldova lui Ștefan cel Mare – de la Nistru până la Carpați

— Și la est, bunelule?
— La est, până-n crestele Carpaților, în vecinătatea fraților transilvăneni. Să știi că granițele nu erau ca astăzi, cu sârmă ghimpată și nu se trecea cu pașaport, dintr-un stat în altul. Românii din Transilvania, cu cei din Moldova și cei din Țara Românească comunicau între ei, făceau negoț, vorbeau aceiași limbă, aveau aceleași obiceiuri și tradiții. Statele acestea însemnau mai mult limitele în care un domnitor stăpânea marile cetăți ale acestor zone. Trebuie să mai știi, băiete, că Ștefan era un domnitor de temut. De puternicul său regat avea teamă și Orientul și Occidentul!
— Cum zici bunicule, dar ce s-a întâmpla atunci de am ajuns în situația de astăzi.
— Ehei, aici e buba. Statele românești s-au aflat la încrucișarea intereselor marilor imperii. De la sud Imperiul Otoman, căruia i-a ținut piept Ștefan și de la est, cel rusesc, au pus presiune constantă pe regatul Moldovei. Greșeala românilor a fost că nu s-au unit mai repede pentru a ține piept dușmanilor. Moldova, de una singură, nu a putut să țină piept tăvălucului de pericole externe.
— Să înțeleg că în Unire stă puterea, bunelule?
— În Unire, băiatule și în determinarea de a-ți apăra țara, moștenită de la străbuni. Ține minte de la mine, trebuie să fii blând, cu cei care vin cu gânduri bune și tare ca o stâncă, cu cei care vin cu gânduri rele.
— Spune mai departe, bunelule!
— Nori negri s-au abătut peste Moldova, în anii ce au urmat după trecerea la cele sfinte ale lui Ștefan. Imperiul Habsburgic a pus stăpânire pe Bucovina, iar restul Moldovei a fost o pradă, împărțită între Imperiul Rus și cel Otoman.
— Ce au vrut imperiile astea de la moldoveni? întrebă copilul, ușor încruntat.
— Ce să vrea? Nu le-a mai ajuns orizontul. Au vrut pământurile Moldovei și munca oamenilor harnici de aici. Dar după cum vezi, nu e suficient să ai pământ bogat și oameni harnici, trebuie să ai și sabia mereu ascuțită, astfel încât dușmanul să nu îndrăznească a pofti la ce nu e al lui. Și uite așa, Moldova sfântă, a lui Ștefan cel Mare și Sfânt, din dorința altora, a fost ruptă în două, despărțită de Prut: Moldova de vest și cea de est. Cea de la vest de Prut a rămas în siajul Țării Românești, iar cea de la este în stăpânirea rușilor.
— Parcă am auzit ceva, despre un domnitor care a unit Moldova cu Țara Românească?
— Da, ai auzit bine el a fost omul providențial, Alexandru Ioan Cuza. Susținut de frații noștri de ginte latină, francezii și italienii, împreună cu aliații tradiționali ai românilor, englezii, Cuza a unit Moldova de la vest de Prut cu Țara Românească. Moldova noastră nu a putut fi smulsă din ghearele rusești. A trebuit să mai treacă zeci de ani până când idealul tuturor românilor să se împlinească: să trăiască sub același steag și în același stat. Știi care a fost momentul acela?
— Parcă… ceva cu anul 1918…
— Exact, nepoate. Anul de grație 1918 sau așa cum a fost numit, momentul astral al românilor. În acest an, la finalul primului război mondial, printr-un complex de împrejurări cu ajutorul aliaților occidentali, moldovenii de la este de Prut, Basarabia și cu cei din nord, Bucovina, rând pe rând, scăpați de sub papucul rusesc, decid să se unească cu România. La finalul acestui an mirific, Transilvania se alătură și ea regatului României. După 2000 de ani de la regatului lui Burebista, locuitorii acestui teritoriu erau din nou împreună. Și ce sărbătoare a fost în toate colțurile în care suflarea româneasca trăia!
— Da de unde știi tu asta, bunelule. Ai trăit vremurile alea?
— Nu! Dar bunelul meu mi-a povestit, zise bătrânul și ochii i se cufundară în lacrimi. Mi-ar fi plăcut să trăiesc acele momente!
— Și apoi bunicule? De ce nu suntem și azi împreună?!
— Mihăiță, dragul meu, urgia a venit peste noi, menționă bunicul și-și șterse lacrimile din ochii blânzi, albaștri. O altă putere europeană apărea pe cerul Europei, Germania hitleristă. Dorința ei de expansiune a trezit din adormire ursul rusesc. Din încleștarea mondială ce a avut loc, românii au avut, din nou, de suferit.
— Pe astea le-ai trăit, bunelule?
— Da, fiule. A fost la sfârșit de iunie, în anul 1940. Armatele comuniste rusești au ocupat Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herței. Au rupt din trupul României peste 50.000 de km2, iar 4 milioane de români au fost răpiți de la sânul patriei mume. Nici nu termină bine vorba, că bătrânului îi țâșniră lacrimi amare pe obraji. Printre lacrimi continuă: atunci mulți români din Basarabia au fugit peste graniță, în regat. Este cazul fratelui meu Vasile, care și astăzi trăiește la Iași! Comuniștii, ne-au despărțit familiile! aproape strigă, printre lacrimi, bătrânul.

București 1940, români căzuți în genunchi pe stradă, la aflarea veștii că Rusia a răpit Basarabia

— Aha, uncheșul Vasile de atunci este la Iași?
— Da, fiule. El a ales să trăiască în România.
— Tu de ce nu ai plecat? întrebă curios copilul.
— Fiule, cineva trebuia să rămână aici să spună povestea românilor. Cineva trebuia să rămână aici, să apere mai departe originile comune ale locuitorilor din Republica Moldova cu cei din România. Cineva trebuia să rămână să refacă, din nou, Unirea de la 1918! Dar nu a fost cazul până acuma. Eu nu știu dacă mai prind Unirea asta, dar tu o vei prinde, cu siguranță! Și va veni din nou momentul când toți românii vor trăi la un loc, așa cum a vrut Dumnezeu! Și bătrânul căzu câteva minute pe gânduri. După care reveni:
— Nepoate, știi ce trebuie să reții din tot ce am spus mai sus?
— Cred că știu bunelule: că eu sunt moldovean, mândru urmaș al lui Ștefan cel Mare, dar mai înainte de orice sunt ROMÂN. Acum știu: EU SUNT ROMÂN MOLDOVEAN, la fel cum cei din Ardeal sunt români transilvăneni sau cei din Oltenia sunt olteni români!
— Da, bunelule, foarte bine ai spus, se vede că ești isteț! Și mai ține minte ceva: pentru românii din Republica Moldova, SOARELE RĂSARE DE LA BUCUREȘTI! Înspre București trebuie să ne întoarcem privirea, iar ruga către Dumnezeu. Vorba lui Petru Rareș: Nădăjduim în Dumnezeu că vom fi ce am fost, și mai mult decât atâta!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here