O compunere despre trei întâmplări sau Trei ceasuri rele

1
335

O compunere despre trei întâmplări sau Trei ceasuri rele. Textul prezintă întâmplările prin care trece un elev până să ajungă la școală.

Era într-o zi de marți, mai exact, marți 13 martie.

Auzisem de la mama ca marțea sunt trei ceasuri rele. Mereu m-am gândit ce o vrea să spună prin cuvintele acestea. Ce însemnau, oare, ceasurile rele? Și de ce tocmai trei?

Întâmplările unui copil și cele 3 ceasuri rele ☺

Iată întrebările care-mi ocupau mintea în acea dimineață de marți. Nedumerit și încă puțin buimac de somn, am plecat, fără să mă grăbesc, spre școală. Mă obsedau cele trei ceasuri rele, iar gândul îmi era la ele. La o trecere de pietoni, așteptând culoarea verde, eram cu ochii ridicați spre cer. Îl priveam uimit de cât de înnorat putea să fie, dar și de atmosfera ca de înserare. Brusc, ceva rece mă trezește din reverie. Stropi de apă reci mi-au brăzdat corpul, cât ai clipi. Marea de stropi de apă își avea originea în balta care era mai mai devreme, lângă mine. O baltă de apă murdară, bineînțeles. Mașina care tocmai mă udase se îndepărta de mine. Am reușit doar să aud glasul șoferului, prin geamul întredeschis: “Îmi pare rău, nu a fost intenționat!”

“Ce chestie!”, îmi zic, e prima oară când mi se întâmplă așa ceva. Am mai văzut întâmplându-li-se altora, dar mie niciodată! Optimist fiind din fire, mi-am zis că nu e un mare necaz. Se putea și mai rău, să fiu făcut ciuciulete.

Între timp, am ajuns, la școală. Preocupat să îmi verific pantalonii, dacă încă mai sunt uzi și murdari, nu mi-am dat seama că merg prea aproape de perete. Când am realizat, era deja prea târziu. O durere instantanee, în mijlocul capului, m-a făcut să ridic privirea de la pantalonii mei uzi. Era ușa, tocmai mă ciocnisem destul de sănătos de ea. Din clasă, tocmai ieșise domnul director, iar cum ușa se afla pe direcția capului meu… un mic cucui.

Deși lovitura a fost superficială, eram ușor amețit. Poate pentru că m-a luat pe nepregătite?! Am pășit, ușor nesigur, în clasă și m-am așezat cuminte în bancă, așteptând să înceapă ora. Mi-am șters de pe frunte o sudoare imaginară și am exclamat pentru mine: “Pffu! Cred că acum sunt în siguranță, nimic rău nu mi se mai poate întâmpla. Cred că le-am pățit pe toate pe ziua de azi.”

Gândurile mi-au fost curmate de o voce cunoscută: “Dragoș, poftește la tablă! E rândul tău să ne spui cum se rezolvă această problemă!” Era profesoara de matematică! Tocmai ce eram scos la tablă. “Sunt în siguranță, nu-i așa?” m-am autoironizat eu. Ce mi s-ar mai putea întâmpla? Doar să fiu eu cel ascultat!

În timp ce mă îndreptam spre tablă, un zâmbet mi-a apărut în colțul gurii și mi-am zis: “Aha! Astea trebuie să fie cele trei ceasuri rele de care îmi vorbea mama. Ce bine că se vorbește doar de trei. Ce mă făceam dacă superstiția menționa vreo zece ceasuri rele?”

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here