Compunere descriptivă despre un râu de munte
O compunere descriptivă despre un râu de munte. Textul prezintă râul de la izvor până la munte și obstacolele pe care le întâlnește în cale.
De pe crestele împădurite ale muntelui, un râu vijelios se rostogolește printre stâncile sterpe și platourile înflorite. Apa lui cristalină dezmiardă locuri neatinse de picior de om. Netulburat de secole, a săpat cu răbdare un drum atât de șerpuit, încât pare desenat cu mâna de un pictor. După ce izbutește să străbată roca dură a muntelui, furia lui se domolește și se odihnește într-o mică deltă. Bucuros, râul susură vesel printre tufele de izmă mirositoare și brusturi uriași. De apa lui rece, se bucură broscuțe gureșe, iar gâze felurite patinează pe oglinda lui, ca pe un patinoar. Câteva păsărele se desfată cu apa-i limpede și fragedă ca roua. Se îmbăiază în ea ca niște copii neastâmpărați.
Puțin mai jos, râul prinde din nouă viteză. Panta abruptă îl învolburează și îl neliniștește, în așa fel, încât se izbește cu putere peste o despicătură adâncă în munte. În urma lui, se formează o cascadă înaltă, care împrăștie în toate părțile o ploaie de stropi mărunți. Înainte să se așeze pe pământ, razele soarelui îi mângâie blând și formează zeci de curcubee mirifice.
La câțiva pași de cascadă, râul își reia goana spre poalele muntelui. În ajutor îi vine un frate mai mare, cu care se îngemănează. După unirea cu apa mai mare, râul devine o bestie, care șuieră în timp ce-și unduiește corpul de cleștar, peste bolovani și felurite pietre colțuroase. În iuțeala lui, pare pregătit să se ia la întrecere cu orice repeziciune a pământului.
La fel de brusc cum s-a enervat, râul neastâmpărat, cu apa lui rece ca sloiul de gheață, se calmează. Se apropie de temelia muntelui și devine sfios. De cum atinge poalele împădurite ale masivului, râul se lăbărțează într-o albie pietroasă. Pe malul lui, cu pietricele albe la fund, ca niște ghiocei, sălcii plângătoare își unesc ramurile cu apa rece izvorâtă din creierii munților. Râul, cufundat sub perdeaua de sălcii și anini, nu mai are nimic în comun cu apa furioasă de mai înainte. E aproape liniște și toarce ca o pisică pe sobă. Găsește un moment prielnic și încetinește, atât de mult, încât pare adormit pe sub răchitele pe care le alintă. Acum, pare o eșarfă de atlas albastru, uitată acolo de cine știe ce zeiță a nopții.