Compunere despre un ghiocel sfios și un soare timid

Știți ce ar putea discuta un ghiocel sfios și un soare timid? Dacă nu, aflați din compunerea de primăvară, de mai jos, din dialogul dintre un ghiocel sfios, care stă pitit sub zăpadă și un soarele timid, care se pregătește să cucerească natura și să alunge iarna neprietenoasă.

‒ Mărețule Soare, pe unde îți plimbi discul de aur? Arată-ți chipul strălucitor!
‒ Sunt aici, făptură timidă și diafană! Mă pregătesc să binecuvântez natura cu atingerea-mi aurită!
‒ Dar de ce îți ia atât de mult timp să ne zâmbești din nou?
‒ Îmi ascut razele! Să treci de armura de frig a iernii, nu e ușor! Baba iarna s-a ascuns după ziduri de crivăț și ger, unde razele nu ajung. Dar puterea ei scade, cu fiecare zi care trece.
‒ Of, ce bine sună cuvintele tale. Și ce bine-mi fac vorbele tale însorite. Parcă, tremurul meu, de sub pojghița de zăpadă, s-a estompat.
‒ Ar fi bine să scoți capul de sub zăpada cristalină și să-mi admiri razele timide.
‒ Mă străduiesc din răsputeri să fac asta, în ultimele dimineți. De cum mă trezesc și gust din roua dimineții, te privesc iubite soare de sub zăpadă și mă gândesc la momentul în care razele tale vor mângâia natura înverzită.
‒ Așteaptă semnalul meu. Fii pregătit să țâșnești de sub zăpadă.
‒ Cum voi recunoaște semnalul tău, preabunule soare?
‒ Când ma voi înzdrăveni am să inund natura cu o ploaie de raze. Voi crește căldura pe care o eman și voi alunga definitiv baba iarna. Atunci gingașul tău clopoțel va simți mirosul razelor de soare și va gusta din căldura lui. Acesta va semnalul să te arăți naturii!
‒ Întocmai voi face! Voi înflori și voi străluci pentru a vesti venirea primăverii. Sigur și oamenii se vor bucura. Mă așteaptă de ceva vreme…
‒ Te las cu bine, ghiocelule! Merg să vestesc revenirea mea și să-ți încurajez suratele frumos mirositoare: vioreaua și zambila!