Un cadou neobișnuit de ziua mamei – compunere

Vreți să-i faceți un cadou deosebit mamei de 8 martie și nu aveți idei? Poate vă inspiră povestea unei fete de 11 ani, care dorea să-i facă mamei un cadou inedit. Vedeți mai jos ce a imagina fata, un cadou neobișnuit de ziua mamei!

Numele meu este Iulia. Am 11 ani și sunt în clasa a V-a. Mă găsesc că sunt destul de mare, acum, să pot să îi ofer mamei mele un cadou conceput de mine, un cadou pe care să-l țină, undeva, la vedere și de care să fie foarte mândră.

Și astfel am pornit, din vreme, să îl concep.

Știam că pentru următoarea oră de limba și literatura română avem de pregătit o compunere în care trebuie să o descriem pe mama.

M-am pus pe scris și, cu cel mai mare avânt, am început să aștern pe hârtie cele mai frumoase și sincere gânduri pe care le aveam pentru mama. Mi-am zis că sigur voi lua o notă mare, poate nu un 10, așa cum mi-aș fi dorit, dar m-ar fi mulțumit și un 9.

A doua zi am prezentat compunerea în fața întregii clase. Profesoara m-a felicitat și mi-a scris pe compunere “10 cu felicitări”. Bucurie mai mare pentru mine nu exista. Aveam cadoul perfect pentru mama! Mai trebuia doar înrămat.

Cât era mama plecată la serviciu, am dat o fugă până la librărie și am cumpărat o ramă albă, cu un model simplu, știind că mamei îi plac obiectele cu bun gust. Plătisem din economiile mele. Ce mândră eram. Dar mă gândeam că nu e suficient. De nicăieri, mi-a răsărit o idee năstrușnică…

Următoarea zi, după școală, am mers la notariatul de peste drum de casa mea. Aveam emoții. Eram pentru prima dată într-un astfel de birou, în care toată lumea părea serioasă. Probabil așa și era. O doamnă, care lucra acolo, mă observă că sunt singură și mă întrebă:

— Fetițo, ce faci tu aici? Cu cine ai venit?
— Buna ziua. Nu am venit cu nimeni. Sunt sigură și aș dori, vă rog, să-mi autentificați această foaie de hârtie, îi răspund eu serioasă. Vreau să-i fac mamei o surpriză. Și i-am înmânat compunerea mea de succes.

Doamna a privit uimită compunerea mea. După câteva secunde mă întreabă zâmbind:
— Dar cum știu eu că această compunere este a ta?
— Pot să autentic cu carnetul de note, spun eu, la fel de serioasă. Și scot din buzunar carnetul, pe care i-l întind doamnei.
— Este în regulă. Imediat se rezolvă. Așteaptă aici, după care îmi zâmbește și-mi face un semn cu ochiul.

După alte câteva minute, se întoarce cu compunerea mea. Pe ea avea o ștampilă ciudată, cum nu mai văzusem niciodată. Am spus mulțumesc și am plecat spre casă, unde am înrămat documentul, de acum oficial!

Când a sosit ziua mamei, i-am oferit cadoul special făcut de mine. Printre lacrimi de bucurie, mi-a spus că un cadou atât de original nu a primit niciodată! Mi-a mărturisit că-l va păstra cât va trăi și că acesta va fi o dovadă că a crescut o fată deșteaptă și inventivă, exact cum și-a dorit dintotdeauna!