Compunere cu titlul Tablou de toamnă

0
1679

Compunerea Tablou de toamnă, așa cum arată și titlul, este un tablou al unei scene de toamnă, în care este descrisă natura înaintea și în timpul unei ploi reci de munte.

Tablou de toamnă
Tablou de toamnă ploioasă la munte

Soarele palid pășise de ceva vreme peste creștetul golaș al stâncii din fața mea. Înălțimile din apus își prelungeau repede chipurile lor de umbră deasupra văilor dimprejur. Noaptea își vestea grăbită venirea din adâncuri, iar luna nu pășise încă dincoace de hotarele răsăritului său. În schimb însă, de sub marginile văzduhului infinit, de pretutindeni, apărură nenumărate grămezi vinete de nori posomorâți. Cu frunțile lor îndrăznețe și amenințătoare, apărură fără de veste și împânziră cât ai clipi, de jur împrejur, linia în care cerul se împreunează cu pământul. Ai fi zis că o oaste imensă de fantome uriașe negre urcau, în rânduri strânse, pe înalte trepte de haos, spre asaltul final asupra tăriilor cerești…

Un tunet răzleț și răgușit, răsărit din miazănoapte, răscoli clocotitor nemărginirile întunecate, și un ropot fără întrerupere și nedeslușit vestea, de pretutindeni, apropierea prăpăstioasă a artileriei cerești. O puternică suflare de vânt aspru și iute, ca un glas nimicitor, strecurându-se printre frunzișuri, se stinse, tânguios și jalnic, în nesfârșitul umbros al depărtărilor. Vijelia își trimisese înainte pe cel mai ager dintre vestitorii săi înaripați. Și, din apropieri, până în depărtare la hotarele auzului, într-o secundă se ridică, pe mii de note discordante și totuși armonice, simfonia înfricoșată a frământării și a zbuciumului naturii! Puterile adâncului se treziseră de pretutindeni și, sub ocrotirea oarbă a nopții, își dezlănțuiră supra pământului îngrozit furia lor prăpăditoare…

Ploaia torențială și vântul furios, umplură jgheaburile largi ale munților și, ca niște imense puhoaie vijelioase, se rostogoleau prăpăstios la vale. Viforul șuiera, gemea și urla în răstimpuri cu glas acum de frunze spulberate, acum de codri zbuciumați, acum de munți cu furie zguduiți pe temeliile lor de cremene eternă. Sclipirile neîntrerupte și orbitoare de lumină frântă ale fulgerelor spintecau, pe linii fantastice și nemărginit de lungi, întunecimile fioroase ale nopții înalte. Și, între cele patru hotare ale întreg cuprinsului, întinderile oarbe tremurau cu răstimpuri scurte de întuneric și lumină albăstruie sub licăririle fulgerătoare și iuți ale focului ceresc.

Văzduhul fierbea, iar cerurile clocoteau sub descărcările zguduitoare ale tunetelor. Pământul înfricoșat se cutremura neputincios, până în temeliilor sale cele mai adânci, sub ropotul de trăsnete care cădeau asurzitoare prin întuneric, ca niște imense bombe de flăcări, și spulberau, ca și cum ai sufla într-un strop de țărână, frunțile de stânci îndrăznețe ale celor mai semeți dintre munții săi. Sub zvârcolirea fără de margini a frământării și sub urgia întregului zbucium al făpturii, zăgazurile cerului se rupseră, jgheaburile adâncului se desfundară și, din înaltul întunecimilor, se aruncă asupra pământului, cu șuier de aer sfâșiat, potopul greu al apelor cerești.

Geamătul vijeliei pustiitoare își amesteca simfonia sa de nimicire cu urletul rostogolirii clocotitoare a șuvoaielor pământului. Sub urgia vijelioasă a apelor, stâncile, zguduite din înălțime și smulse de pe temeliile lor de veacuri, se rostogoleau prăpăstios în genunile adânci ale văilor, iar sub izbirea lor neîndurată, brazii trufași ai codrilor se frângeau cu glasuri de trăsnet și umpleau depărtările întunecoase și goale cu cel mai de pe urmă răsunet prelung al prăpăstuirii lor de veci!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here