Centenarul Marii Uniri ‒ Compunere: Acasă-i România!
Sub bătaia vântului rece de decembrie, drapelul roșu, galben și albastru pare că a prins viață. Se unduiește cu repeziciune, iar marginile libere se zbat ca și când ar vrea să se desprindă de întreg. Zbuciumul tricolor al flamurii nu e deloc întâmplător. Se aseamănă cu frământarea celei pe care o reprezintă cu mândrie de peste 100 de ani: România! Neliniștea sufletească a acesteia a crescut tot mai mult, până a atins înălțimi alarmante. În ultimul timp, România a fost martora unui adevărat exod al neamului românesc în afara granițelor țării, fără să poată face ceva pentru a-l opri. Tricolorul simte durerea României și în an centenar, mai mult ca niciodată, insuflă speranță oricărui român care-l privește, căci vorba cântecului:
Acasă-i România, acasă-i tricolorul
Românii-s una cu țara, că ei sunt poporul!
Nenumărate locuri din cele patru zări ale pământului găzduiesc în prezent milioane de români. Împrăștiați prin lume în căutarea unei vieți mai bune, românii muncesc din greu pentru a-și câștiga pâinea și pentru a le trimite apropiaților o brumă de bani. Cu toate că uneori pâinea e mai albă în țările adoptive, dorul românilor de glia sfântă a strămoșilor, de pădurea cu brazi falnici a bunicilor și de izvorul cu apă cristalină din care și-au potolit setea părinții îi face să suspine după locurile natale. Fiecare român, oricât de departe s-ar afla de țară, păstrează în sufletul lui nealterată imaginea casei, a fraților, a părinților și a bunicilor, a bisericii, a doinei și a portului popular. Pentru fiecare din ei ACASĂ-I ROMÂNIA și așa va rămâne până la sfârșitul vieților lor!
În țară, satele au rămas aproape pustii. Ulițele năpădite de buruieni sunt călcate din ce în ce mai puțin de picior de român. Singurul care bântuie neîncetat este vântul, care împrăștie în jur tristețe. Dar nu orice fel de tristețe, ci una pe care nici cele sfinte nu au puterea să o alunge. Bisericile îmbătrânite au amuțit, iar clopotele lor tac pentru lungi perioade. Nu mai au pentru cine să bată atât de des. Cei câțiva enoriași bătrâni, rămași pe vetrele strămoșilor, se închină și înalță rugăciuni către bunul Dumnezeu la icoanele vechi din casele lor. Îi mai vezi uneori ieșind din casă și de după gardurile dărăpănate, cu lacrimi în ochi, privesc în zare așteptând întoarcerea copiilor plecați prin țări străine. Își șterg lacrimile spre a nu-și speria nepoții rămași în grija lor și încearcă să-i încurajeze. Cu palmele aspre și crăpate de muncă îi mângâie pe creștet și cu vocea stinsă le șoptesc că părinții lor se vor întoarce curând, căci și pentru ei, ca pentru orice alt român, ACASĂ-I ROMÂNIA!
La durerile recente ale neamului românesc se adaugă și cele mai vechi, nestinse încă, și care dor la fel de tare ca și cele mai noi. Împrăștierea românilor în toate zările nu e nouă. La răsărit de Prut, istoria a lăsat să existe o altă Românie, cu oameni de-un neam cu noi, în care bate aceeași inimă de român. Neamurile noastre bune stau de zeci de ani cu ochii ațintiți pe granița nedreaptă ce-i desparte de patria mamă. Așteaptă un semn de la frații lor din jurul arcului carpatic pentru a reveni în matca firească, consfințită în 1918 prin Marea Unire a românilor. Apartenența lor la neamul românesc nu poate fi ștearsă cu buretele de nimeni. Ne leagă aceeași limbă, aceleași obiceiuri moștenite de la moșii și strămoșii noștri, aceleași rugăciuni de izbăvire a neamului românesc adresate lui Dumnezeu. Dar mai presus de orice, ne leagă morții noștri care se odihnesc în glia strămoșească, pe ambele maluri ale Prutului, pe care au apărat-o cu prețul vieții. Ne-au lăsat-o moștenire pentru ca noi, astăzi, să avem o casă a noastră, România, și să putem spune cu mândrie că pentru orice român, în orice colț de lume s-ar afla, ACASĂ-I ROMÂNIA!
De 100 de ani, tricolorul roșu galben și albastru, simbolul României Mari, stă de veghe la grinda casei noastre, România, și flutură neclintit și mândru, indiferent de vânturile care-l bat din toate părțile. Și o să mai stea la fel de neclintit alte multe sute de ani pentru a fi un far călăuzitor pentru orice român aflat în pribegie prin lumea largă, dar care știe că orice om are o singură casă. Iar pentru români, ROMÂNIA înseamnă ACASĂ!