Toamnă peste casa bunicilor ‒ compunere de toamnă

0
418

Toamnă peste casa bunicilor este o compunere de toamnă în care un copil descrie anotimpul preferat, care se așterne peste casa bunicilor.

Toamna peste casa bunicilor
Toamna peste casa bunicilor

Se împlinesc 10 ani de când toamna m-a sedus cu farmecele ei colorate și m-a făcut să-i aștept cu nerăbdare sosirea. De atunci, în fiecare an, mă întorc la locul în care am descoperit-o și am învățat să o iubesc, casa bunicilor mei de la munte. Bunicii și-au construit casa pe partea însorită a muntelui, astfel încât soarele să le învăluie curtea până toamna târziu. În curtea lor scăldată de soarele blând de septembrie, toamna este perfectă, iar clipele petrecute în casa caldă și primitoare a bunicilor sunt minunate.

Sentimentele care mă copleșesc sunt determinate nu doar de grija și iubirea bunicilor cu care mă înconjoară în fiecare moment petrecut acolo, ci și de natura care mă învăluie cu farmecul ei. În fiecare dimineață, de cum mijesc ochii, privirea îmi cade pe copacul îmbătrânit de vreme din fața camerei mele. Peste vară, umbra lui este o pavăză în calea razelor nemiloase ale soarelui arzător. Toamna, coroana lui imensă și verde se transformă într-o pălărie stufoasă de frunze arămii, gata să părăsească borurile ei șubrede. Dacă vara coroana-i verde pare a fi pălăria unui bărbat semeț și demn, toamna seamănă cu aceea de paie, purtată de bunicul meu: veche și roasă pe la colțuri.

Nici curtea bunicilor nu rămâne indiferentă la transformările toamnei. Copacii își scutură podoaba și împrăștie culori aurii în toate părțile. Fiecare frunză, parcă, își caută un loc al ei atunci când se așează pe iarba domolită de soarele pașnic de toamnă. Fiecare colțișor al curții se preschimbă într-un pat moale de frunze coapte de soare, numai bun de tăvăleală pentru niște copii neastâmpărați.

În fața pridvorului din lemn, sculptat cu simboluri țărănești, florile plantate de bunica la începutul primăverii încep și ele să apună. Toate crăițele și begoniile și-au scuturat petalele, devenind mai triste. Câteva tulpini cu spini sunt umbra palidă a trandafirilor care îmbogățeau curtea cu mirosul și culoarea lor. Petalele florilor, acum mici pete de culoare roșie și portocalie, tapetează aleea care șerpuiește între casă și poarta de lemn, ornată cu motive florale.

Mica viță de vie din spatele casei și-a coborât frunzele ca niște evantaie peste ciorchinii de struguri zemoși și copți. Bunicul a hotărât ca anul acesta să facem doar suc din ei, pe care să-i conservăm și să-l bem împreună toată iarna, în amintirea soarelui mângâietor al toamnei târzii. În spatele casei câțiva pomi fructiferi gem sub greutatea rodului. Așteaptă să fie culeși, să bucure simțurile celor care-i degustă. Merii pitici sunt cei mai deosebiți. În contrast total cu statura lor modestă, fructele lor, merele, sunt ca niște bulgări imenși roșii. Zemoase și dulci, merele acestea ascund în ele toată bunătatea și emoția toamnei. Și doar pentru atât aș putea declara toamna anotimpul meu preferat.

Din spatele casei, printre copaci și frunze uscate, pârâul susură necontenit. Luciul lui nu mai este puternic. Razele plăpânde ale regelui căldurii se oglindesc cu sfială în el. Pietrele pe care acum câteva săptămâni nu ne puteam odihni de fierbinți ce erau, acum ne așteaptă cuminți și calde.

Din păcate, ce e frumos și bun pentru sufletul omului, nu ține la nesfârșit. La fel se întâmplă și cu anotimpul meu preferat. Mai sunt, poate, câteva zile și peisajul îmbietor la odihnă se va transforma încet, încet și ne va aduce schimbarea de anotimp. Toamna roșiatic-arămie va pleca de pe la noi și ne va lăsa cu dor în suflet până anul viitor.

Ce păcat că anotimpul toamna ține atât de puțin!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here