Paznicii ogrăzii – Ileana Bumbac
S-au aprins prin iarba-naltă
Două felinare mici
Și-n lumina lor se-arată,
O familie de-arici.
Vrednici paznici ai ogrăzii
Rondu-și fac, atenți trecând:
Tata-i căpitanul pazei,
Ceilalți, ostași de rând.
Mama, iată norocoasă –
Precum văd și înțeleg –
A găsit un măr întreg,
Puii și-a poftit la masă …
Mă înduioșez cu drag
Dar… de teamă să nu-i sperii
Către casă mă retrag
Să nu tulbur tihna serii.