Știutorul – Victor Tulbure

0
66

Era pe niște țărmuri minunate
Un marinar care știa de toate:
Balena să o gâdile-n spinare;
În nouri să citească și în soare;
Cu barca să vâslească și pe maluri;
Să călărească herghelii de valuri;
Delfinii să îi sperie cu barba;
Să-noate pe uscat; să soarbă iarba;
Să afle insule necunoscute,
În nicio hartă, nicăieri, trecute;
Să stea pe cap în apă și să caște;
Cu ancora să pescuiască broaște,

Dar care niciodată, niciodată,
Nu a putut și nici nu o să poată
Să-ți spună, chiar de-o fi să-l strângi cu cleștii,
Că a văzut când se adapă peștii!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here