Șoimul – Victor Tulbure

0
83

Având în față străchinile pline
Gâscanul nu mai poate de-atâta bine.
Stăpâna-l îngrijește și-l îndoapă,
Îi dă la timp grăunțe și-i dă apă,
I-așterne, iarna-n bătătură, paie
Și, după ce l-a îngrășat, îl taie.

Se-aține însă șoimul în tărie,
Acolo, peste-ntinderea pustie.
Și-adeseori pe câte-un stei, sihastru,
Biruitorul cerului albastru,
De foame-i chinuit, de sete-ndură
Și rabdă și de frig și de căldură.

…Dar soarta n-ar schimba-o niciodată
Cu-naripatul care stă-n poiată!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here