Compunere de primăvară – un dialog între o barză și o egretă

O compunere de primăvară, un dialog între două păsări călătoare, o barză și o egretă, care se întorc acasă din lunga călătorie din țările calde.

Într-o seară liniștită de primăvară, sub un clar de lună înconjurat de o boltă a cerului țintuită de mii și mii de mici luminițe, două păsări, numite de oameni și călătoare, stau de vorbă.

— În sfârșit avem câteva clipe de odihnă, spuse barză albă, și-și întinse aripile lungi, care păreau nesfârșite.
— Da. De când aștept momentele astea de liniște, adaugă egreta și bătu de câteva ori din aripi pentru a se destinde. Zeci de licăriri îi sclipiră în penele sidefate, aruncând lumini de diamant împrejur.
— Ai terminat de construit noul cuib de la marginea bălții mlăștinoase? întrebă curioasă barză.
— Mai am foarte puțin! Ufff! Cât de greu a fost. Am muncit 7 zile fără oprire. Sunt atât de obosită, adaugă egreta și deschise larg ciocul ca și când ar căsca. Ce bine de tine că ți-ai regăsit vechiul cuib!
— Da, l-am găsit. Nu-ți spun ce emoții am avut tot drumul. Doar la el m-am gândit. Că veni vorba de drum, ai reușit să faci popas pe undeva?
— Foarte puțin. Am plecat cu mare întârziere, am vrut să vă prind din urmă! Am prins un vânt prielnic din spate, care m-a purtat pe brațele lui, de parcă m-ar fi legănat. Am și ațipit de câteva ori. Noroc că știu bine să planez, adaugă mândră egreta.
— Nu-i vorbă, că și eu planez. Când deschid aripile astea, și le desfăcu, am o anvergură de trei ori cât corpul. Problema este că dacă închid ochii, amețesc, spuse barza puțin tristă. Tu nu pățești asta?
— Acum nu. Și eu amețeam, până am auzit câteva trucuri de la niște egrete mai bătrâne. Mâine, pe lumină, facem niște zboruri de încercare și îți explic ce și cum să faci! Vrei?
— Cum să nu vreau, zise repede barza. Uite cum facem, mâine, imediat ce mijesc zorii, ne trezim și te ajut și eu să termini cuibul și apoi o sa avem toată ziua la dispoziție. Ce zici?
— Foarte bună ideea ta! Așa vom face, confirmă egreta. Poate fur și eu de la tine meșteșugul de a face cuiburi trainice peste an.
— Negreșit vei învăța! Ține doar de practică, adaugă modestă barza. Acum, hai la somn, să ne putem trezi dimineață cât mai devreme!
— Hai! Somn ușor, frumoasă barză albă!
— Și ție, grațioasă egretă!

Odată cu ele și natură căzu într-un somn adânc. Singurele care au rămas de veghe sunt câteva broscuțe guralive, care, din când în când, spărgeau liniștea nopții de primăvară cu oac-oacuri ascuțite!