Compunere descriptivă cu titlul Toamna

Este septembrie, toamna este deja aici, iar școala a început. Asta înseamnă că este momentul pentru o nouă compunere descriptiva cu titlul Toamna!

Toamna, cea mai rodnică fiică a bătrânului an, a sosit cu caleașca-i aurită. Se știe că pe lângă dărnicia ce o caracterizează, este și cea mai capricioasă dintre cele patru surori. Mereu e grăbită să curme liniștea și strălucirea zilelor liniștite de vară. Ca în fiecare an, fără să anunțe pe cineva, s-a pornit să cutreiere lumea și să o preschimbe după bunul său plac.

În diminețile acoperite de nori, atunci când soarele mijește alb din cerul închis, trecerea toamnei poate fi urmărită. În urma ei, pe covorul ruginiu de frunze uscate, se văd pași de brumă și urme proaspete de ploi reci. Câteodată, când natura se răzvrătește și insistă să rămână verde, lasă de strajă în urma ei un vântul aspru. Sub răsuflarea acestuia și ultimele pete rebele de verdeață cedează și ruginesc, topindu-se în marea de galben-ruginiu a naturii.

Ca orice regină și toamna are nu doar capricii, ci și iubire față de supuși. Prin toate locurile prin care călătorește, împrăștie iubire și rodnicie fără seamăn. Sub atingerea ei fermecată, fructele zemoase din livezi se împlinesc și primesc dulceață, iar strugurii bucălați din podgorii devin ispititori și ard de nerăbdare să fie culeși. Nici grădinile nu scapă de mângâierile magice ale toamnei. În urma preumblărilor ei, legumele se coc, devin apetisante și-și așteaptă drumul spre cămările gospodarilor harnici.

Sensibilă ca un pictor desăvârșit și iubitoare de culori vii, toamna își pictează roadele într-o simfonie de culori. Mere roșii ca focul, pere galbene ca soarele, prune vineții, gutui cu puf aurit sunt doar câteva din fructele care zâmbesc din tabloul toamnei. Și legumele sunt reprezentate pe pânza anotimpului recoltei. Verdele crud al castraveților, împreună de roșul aprins al gogoșarilor, pigmentat pe alocuri de galben-roșiaticul morcovilor întregesc opera colorată a toamnei și o transformă pe aceasta, dintr-un anotimp banal, într-o regină mândră în culoare.

Anotimp al contrastelor, toamna oferă motive de iubire, dar și de tristețe. Își etalează cu mândrie paleta de culori de care dispune și risipește miresme dulci și amărui. Cu oamenii e darnică. Împarte cu ei rodul bogat al grădinilor și al livezilor, iar pentru astra oamenii o consideră o zână bună, care aduce bucurie în suflet. Natura, în schimb, are motive să o considere o zână tristă. Pentru ea, toamna împărtășește parfumuri stinse, îi ruginește podoaba verde și îmbracă copacii în haine galben-ruginii. Prin ochii naturii, toamna este mohorâtă, iar vânturi aspre o fac tânguitoare. Până la urmă, toamna este anotimpul care oferă tot atâtea motive să o iubește și la fel de multe argumente să o privește cu antipatie.